Începuturi (2): Dragoste la prima vedere

Aprilie 7, 2011


Foto: descopera.ro

Începuturile relației vin la pachet, cel mai adesea, cu pericole și riscuri greu de sesizat de pe tărâmul acesta romantic. De foarte multe ori dragostea la care am visat de mici copii poate fi simulată de infatuare. Ea este, astfel, înlocuită de aceasta, falsificată fin, și, aparent, veritabil. Infatuarea poate fi definită (Sexton, 1980) ca răspunsul emoțional imatur față de o persoană de sex opus, pe baza unor caracteristici superficiale sau idealizate, mai degrabă decât pe abordarea celeilalte persoanei ca și un întreg. O persoană infatuată tinde să se relaționeze la celălalt ca la un obiect de manipulat, de controlat, sau de folosit, întrucât cel îndrăgostit tinde să se identifice cu celălalt.

„Stai bre, hoo, că ne-ai pierdut”, veți spune. „Ce vrei să zici cu asta?”

Well, să fiu sincer, nu doream decât să vă atrag atenția.  Asupra a ce? Veți afla imediat.

Pe când mă aflam la frumoasa vârstă a coșurilor care nu mai trec, la o ieșeală cu prietenii, m-am… îndrăgostit, până peste urechi și, aparent, iremediabil! Simțeam că zbor, eram într-o stare de permanentă visare și fiecare secundă departe de EA mi se părea o dramă. Am plâns, m-am convertit la poezie, am cântat, am visat, am făcut planuri. Am spus… ”O IUBESC” și ”MOR” încă din prima seară. Ea nu știa încă, dar avea să afle, ceva mai târziu.

Întrebat fiind cum de mi s-a întâmplat una ca asta, am răspuns ca în transă:

„Am văzut-o… O, era atât de frumoasă! Mi-a rămas inima la ea. Cred că a fost dragoste la prima vedere…”

Dragoste la prima vedere, cine-ar fi crezut, să iubești cu-atâta putere, ca la început”, spune unul dintre binecunoscutele cântece ale românilor. Media, societatea, literatura, prietenii ori familia, o lume întragă ne transmite, încă de când suntem foarte fragezi, că dragostea la prima vedere este cel mai frumos lucru ce ți se poate întâmpla, începutul dragostei.

Acum, după aproape 20 de ani, pot spune însă, cu mâna pe inimă, că… nu a fost dragoste! Cel puțin nu a fost acea dragoste divină care ar trebui să stea la baza oricărei căsnicii de durată. A trecut… mai repede decât aș fi jurat în prima seară, emoțiile rămase contrastând jalnic cu tumultul care m-a bulversat timp de mai multe săptămâni. A fost o atracție… normală a unui băiat față de o fată, în nici un caz o decizie care să dureze pentru tot restul vieții. Cineva îmi atrăgea atenția să nu omit a aminti de cele 4 feluri de a iubi, așa cum se regăsesc ele în scrierile și viețile noastre, anume Agape, Fileo, Storge și Eros. La baza oricărei relații de durată și care să le genereze constant pe toate celelalte trebuie să stea, însă, modelul de dragoste primit în Scriptură,  cel cu care însuși Dumnezeu ne-a iubit, și anume Agape.

Nu vă lăsați păcăliți: dragostea adevărată implică cunoaștere. Nu poți iubi ceea ce nu cunoști. Dacă gândul cu care dorești să pășești într-o relație romantică este orientat către căsătorie, atunci nu-ți poți permite a confunda dragostea adevărată, cea care ne va ține uniți până la capăt, cu dragostea la prima vedere, cu infatuarea. Așa cum spuneam în trecut, atracția față de sexul opus este absolut normală. Celor mai mulți dintre noi le zboară mintea în felul acesta, cel puțin o dată în viață. Dar minciuna cu care ea se pretinde a fi dragoste trebuie descurajată, mai ales atunci când vine vorba de a lua decizii ce ne pot afecta viitorul. Nu vă spun că trebuie ca, atunci când ni se întâmplă, să fugim ca sălbaticii, ci doar că trebuie să fim conștienți de faptul că, dincolo de aparențe, este doar un început. E drept, unul vulcanic și de nestăpânit, mai ales la anumite vârste. Dar perioada aceasta, hai să-i spunem, fizică și plină de aparențe, va trece. Vom ajunge să ne cunoaștem mai bine. Surprize uimitoare, plăcute sau nu, vor apărea. Iar de va fi să rămânem împreună, trebuie să știți că vom fi capabili de a iubi și de a fi iubiți mult mai puternic și mai stabil decât o facem astăzi.

Din punct de vedere biologic, dragostea la prima vedere este cauzată de secreția în creier a unei anumite substanțe, numite fenetilamină. Aceasta va cauza ca organismul nostru să experimenteze un soi de extaz înveselitor, foarte similar cu cel oferit de drogul ecstasy. Într-o măsură similară dependenței de droguri, vă vine să credeți sau nu, creierul nostru poate fi dependent de asemenea substanțe. Atunci când substanța nu mai își face efectul, experimentăm un sentiment de pierdere, de retragere. De aceea, cel mai adesea îi veți auzi pe cei îndrăgostiți la prima vedere zicând: ”nu pot trăi fără el / ea”…

Motivul care stă la baza secreției fenetilaminei este destul de evident. Oamenii sunt creați ca organisme menite să supraviețuiască și să se reproducă. Cu alte cuvinte, Creatorul a știut că este necesar  să asigure continuitatea speciei noastre. Ați auzit pe cineva zicând: ”Vai, a fost așa o legătură puternică la prima noastră întâlnire”? Aceasta este infatuarea, atracţia, efectul secreției substanței de care vă spuneam.

Dragostea adevărată însă nu este efect al unei substanțe chimice şi merge dincolo de simpla atracție sexuală. Ea asigură o legătură de ”suflet” în care ambii parteneri sunt capabili de a comunica la un nivel mai profund, fiind generate legături în și din ambele sensuri. Atunci când ești îndrăgostit la prima vedere vei vedea doar părțile bune ale  celeilalte persoane, având tendința de a o idealiza. În realitate însă, nimeni nu este perfect. Dacă vei ajunge să îl cunoști cu adevărat pe celălalt, iar după aceea să îl accepți cu bune și cu mai puțin bune (defecte, slăbiciuni) abia atunci sentimentul dragostei adevărate va începe să prindă contur.

Dragostea adevărată, cea care ar trebui să stea la baza oricărei relații durabile, inlcusiv cea de soț soție sau om-Creator, ne este descrisă fidel în Biblie, în Sfânta Scriptură. Atunci când am găsit prima dată pasajul de mai jos, pe la 17 ani, am strigat de bucurie:”Dumnezeu este un romantic… înțelept!” Mulții ani de adâncire în operele filozofice din toate timpurile nu au reușit, toate împreună, să îmi dea o asemenea înțelegere asupra a ceea ce este dragostea. Pasajul se găsește în Prima Epistolă a Apostolului Pavel către Corinteni,  la capitolul 13 și vă invit să îl parcurgem împreună:

(4). Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate; dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,

(5). nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău,

(6). nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr,

(7). acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.

(8). Dragostea nu va pieri niciodată.

Tu ce vei face? Te vei mulțumi cu dragostea la prima vedere sau vei face pasul către dragostea care nu va trece niciodată?

Anunțuri

Un răspuns to “Începuturi (2): Dragoste la prima vedere”

  1. […] mai departe AICI Postat in Viata Adolescentilor | Cuvinte cheie Dragoste la prima vedere, inceputurile […]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: