Cum să cheltuim mai puțin la cumpărături – 10 de sfaturi practice

noiembrie 5, 2018

Adesea purtăm, în familiile noastre, povara și presiunea nevoilor zilnice. Ce putem face în acest sens, în loc să așteptăm, inutil și iresponsabil, să câștigăm la Loto? Sfânta Scriptură ne învață să fim buni administratori ai resurselor pe care le avem. Dintre acestea, banii sunt, cu siguranță pe primele locuri, de posesia lor – dar și de modul în care îi cheltuim, depinzând multe. Prin apostolul Pavel, învățăm că ”dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, şi mai ales de cei din casa lui, s-a lepădat de credinţă şi este mai rău decât un necredincios.” (1 Timotei 5:8) Ce alt mod mai bun de a purta de grijă celor dragi ai noștri decât să reducem cheltuielile inutile, risipa, oferind un exemplu de bună și înțeleaptă administrare a banilor noștri pe care să folosim în așa fel încât atât trupul dar și psihicul nostru să beneficieze de pe urma acestui mod înțelept de abordare?

V-ați întrebat, vreodată, cum se face că punga voastră pare că este spartă? V-ați dorit să faceți lucrurile diferit? Vestea bună este că ne putem educa, astfel încât să cheltuim mai puțini bani atunci când ieșim la cumpărături. Există modalități ”smart” – deștepte – de a obține acest lucru, cu un buget mai mic, fără a face, însă, rabat de la o dietă sănătoasă. Și, bonus, ne vom putea să practicăm, mai des, generozitatea creștină!

În cele ce urmează vă propunem 10 de sfaturi practice despre cum putem să folosim cel mai bine bănuții alocați pentru coșul familiei. Ne vom limita, astăzi, la cumpărăturile produselor alimentare, cu atât mai mult cu cât acestea încă reprezintă una dintre cheltuielile principale ale familiilor din țara noastră. Să începem…

  1. Faceți o LISTĂ LISTĂ DE CUMPĂRĂTURI, înainte de a merge la magazin. Limitați-vă la a cumpăra ce este trecut pe această listă, cu excepția situațiilor în care găsiți oferte de nerefuzat la alimente neperisabile – sau cu un termen de garanție foarte mare.
  2. Serviți o mică GUSTARE înainte de a pleca, sau duceți-vă imediat după ce ați servit masa. Este demonstrat faptul că, dacă mergem la cumpărături cu stomacul gol, vom fi mai tentați să cumpărăm mai multe decât strictul necesar, făcând inutilă lista noastră de mai sus.
  3. Cumpărați la PREȚURILE CELE MAI BUNE! Alegeți să vă faceți cumpărăturile în acele magazine care oferă prețurile cele mai bune. De cele mai multe ori plătim prețuri mai mari pentru alimente similare. Ca regulă generală, supermarketurile vor avea prețuri ceva mai mici decât magazinele mai mici, deoarece, atunci când se aprovizionează, cumpără cantități mult mai mari de marfă. Cele mai multe supermarket-uri au anumite ore / zile în care fac reduceri considerabile la produsele alimentare. Observați când apar acestea și încercați să planificați cumpărăturile în funcție de acest program.
  4. Alegeți, pe cât posibil, PRODUSELE MARCĂ PROPRIE ale magazinului. Cele mai multe supermarketuri au astfel de produse, care se remarcă, de regulă, printr-o calitate decentă, apropiată sau la fel cu celelalte, doar că la prețuri mai mici!
  5. COMPARAȚI prețurile alimentelor similare apelând la PREȚUL PE UNITATE DE MĂSURĂ (de regulă scris mai mic, pe eticheta de la raft). Astfel, de exemplu, veți descoperi că un produs mai scump poate fi, de fapt… mai ieftin, dacă comparăm nu ambalajul ci prețul pe Kg.
  6. EVITAȚI MÂNCĂRURILE SEMIPREPARATE sau (gata) preparate, pe cât posibil. Cumpărați ingredientele necesare și gătiți acasă. Pe lângă faptul că veți face economie, aveți toate șansele să obțineți un gust superior. Dacă nu știți să gătiți, apelați la ”Chef Google” și vă învață imediat. În plus, veți evita aditivii și conservanții alimentari artificiali, adesea foarte dăunători pentru sănătate.
  7. FRUCTELE ȘI LEGULEMELE proaspete DE SEZON sunt mai ieftine. Dacă nu mă credeți, încercați să cumpărați căpșunile în iunie și, apoi, faceți acelaș lucru în octombrie. Procedați invers și cu… gutuile! În extrasezon, veți descoperi că este posibil ca fructele și legumele conservate sau congelate să aibă prețuri mult mai bune.
  8. Nu cumpărați mai mult decât ESTIMAȚI CĂ PUTEȚI CONSUMA înainte de expirarea produselor. Mânați de promisiunea reducerilor, putem fi tentați să cumpărăm mai mult decât este nevoie și, din păcate, ajungem să aruncăm cantități mari de alimente, cheltuind inutil.
  9. CARNEA NEPORȚIONATĂ și / sau NECONDIMENTATĂ poate fi mai ieftină, dacă o cumpărați asfel, în loc să o luați la caserolă, gata porționată și / sau condimentată.
  10. Alegeți CEREALELE INTEGRALE (de exemplu fulgii de ovăz) pe care le pregătiți acasă, la cald, în locul celor gata de consum, procesate. Veți mânca mai sănătos și veți plăti mai puțin.

Desigur, lista aceasta poate continua. Dacă doriți să participați la ea, vă rog să lăsați un comentariu cu sugestiile dumneavoastră, pentru a învăța cu toții, unul de la celălalt.

foto: lifeincharge.com

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: